Konstantina din RODOS a murit fulgerător, la 24 de ani, chiar de ziua ei. Comunitatea este șocată

Publicat: 08/08/2023, 13:54

Tragedie uriașă pentru o familie din Rodos, care și-a condus fiica pe ultimul drum.

Tânăra Konstantina, în vârstă de doar 24 de ani, a murit fulgerător, sâmbătă, chiar de ziua ei, în timp ce se distra alături de cei dragi.

Comunitatea din Rodos este șocată de moartea subită a Konstantinei, care a pierit la 24 de ani, într-un hotel.

Bucuria a fost întreruptă brusc, după ce Konstantina s-a prăbușit din senin, în timp ce cânta la pian.

„Konstantina noastră își sărbătorea ziua de naștere. I-am dorit să fie fericită, pentru că avea toată viața înainte… Cine și-ar fi închipuit că urma să ne pregătim pentru înmormântarea ei? E foarte greu, ne doare sufletul”, a declarat pentru presa locală o rudă a tinerei, potrivit observatornews.ro.

Tânăra abia absolvise școala de pian, își luase diploma și sărbătorea cu prietenii succesul, dar și onomastica.

„S-a așezat la pianul hotelului, pentru a-și etala talentul și a-și bucura prietenii, apoi s-a întâmplat nenorocirea. Mai întâi a acuzat o durere de cap, i-a curs sânge din nas, apoi s-a prăbușit pe clape. Zielele aceste sunt cu adevărat grele pentru noi toți…”, a mai povestit ruda Konstantinei.

Rudele și personalul hotelului au anunțat imediat ambulanța. Medicii i-au acordat Konstantinei primul ajutor, dar totul a fost în zadar. Tânăra a fost declarată, în cele din urmă, decedată.

Cauzele morții subite a tinerei de 24 de ani urmează să fie elucidate de medicul legist din Rodos.

Astăzi, Konstantina a fost condusă pe ultimul drum de către rude și prieteni.

Sursa foto: Facebook

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Mandatul preşedintelui Zelenski expiră azi. De ce poate rămâne în continuare la conducerea Ucrainei, deşi...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Maghiarii AU PRIMIT INTERZIS chiar în România. Decizia drastică luată chiar astăzi, 20 MAI
Andreea Tonciu, în pragul divorțului. De ce se destramă căsnicia
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
(P) Ceasuri Swatch inspirate de opere de artă
×